Ce s-ar întâmpla dacă șomerii ar fi ajutați să-și găsească un loc de muncă mai repede decât oricând? Un nou experiment din Moldova
11 October 2017
Imaginați-vă că sunteți Cristina, o tânără angajată din Moldova. Ea este înregistrată la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și dorește să obțină un loc de muncă acasă. Este o practică obișnuită ca serviciul public de ocupare a forței de muncă să o înregistreze, să-i plătească indemnizațiile de șomaj și să îi ofere tot sprijinul posibil. Personalul ANOFM o va informa, de asemenea, despre toate locurile de muncă vacante disponibile.
Dar ce se întâmplă dacă Cristina primește instrucțiunile de bază privind căutarea unui loc de muncă, lucrează puțin asupra abilităților sale personale și caută un job în timp ce este ghidată de planul său individual de muncă?
Un plan pe care îl dezvoltă pe baza propriilor sale cunoștințe, aspirații și analize ale pieței. Sună bine, nu?
Recent, am făcut parteneriat cu echipa Agenției Naționale pentru Ocupare Forței de Muncă și cu Echipa de Informații Comportamentale (EIC) cu privire la o nouă inițiativă. Am hotărât să inversăm modul în care funcționează sistemul, oferind mai multă “putere” șomerilor și oferindu-le cunoștințe și abilități pentru a căuta și accesa posturile vacante existente. PNUD va măsura impactul acestui experiment printr-un Proces Randomizat Controlat*, primul de acest fel în Moldova.
În prezent, în Republica Moldova un șomer accesează indemnizații sociale în medie timp de 5,34 luni, sau are dreptul să primească serviciile și îndrumările disponibile. Totuși, performanța generală ar putea fi în continuare îmbunătățită. Chiar și mici schimbări aduse curriculum-ului (instruirile și mentoratul oferite beneficiarilor finali) ar putea duce la creșterea performanțelor și scurtarea perioadei medii de aflare în cadrul sistemului, reducând astfel costurile. Un studiu realizat de EIC și Departamentul pentru Muncă și Pensii al Guvernului Marii Britanii a constatat că anumite schimbări minore aduse procesului de căutare a unui loc de muncă au dus la creșterea numărului de șomeri care au renunțat la indemnizații în decursul unei perioade de 13 săptămâni.
Modificările includ simplificarea documentelor, încurajarea șomerilor să elaboreze planuri avansate și să întreprindă acțiuni specifice.
Lansarea experimentului a avut loc deja în două centre de ocupare a forței de muncă din Moldova: Bălți și Rezina. Atât angajații Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cât și șomerii au acceptat cu entuziasm ideea de a testa o nouă abordare în căutarea unui loc de muncă. Mai mult de 23 de șomeri și 4 membri ai personalului ANOFM au participat la etapa pilot a experimentului.
Urmăriți-ne pentru a afla cum progresăm și istorii ale beneficiarilor noștri.
* Proces Randomizat Controlat - un proiect de studiu care repartizează aleatoriu participanții sau beneficiarii într-un grup experimental sau un grup de control. Pe măsură ce studiul este efectuat, singura diferență așteptată dintre grupurile de control și experimental într-un studiu este rezultatul variabilei studiate, în cazul nostru durata de ședere în cadrul sistemului public de promovare a ocupării forței de muncă.