10 producători de biocombustibili solizi își eficientizează energetic afacerile cu susținerea PNUD și a Guvernului Japoniei
24 September 2024
10 afaceri producătoare de biocombustibili solizi își vor eficientiza energetic afacerile și moderniza liniile de producere a peleților și brichetelor în cadrul proiectului PNUD „Răspunsul multidimensional la provocările emergente în materie de securitate umană”, finanțat de Guvernul Japoniei.
Producătorii existenți de biocombustibili solizi sunt sprijiniți să promoveze o producție eficientă din punct de vedere a resurselor, inclusiv prin utilizarea tehnologiilor eficiente energetic. Cele 10 campanii selectate vor primi suport non-monetar sub formă de echipamente și servicii pentru a atenua majorarea costurilor de producție cauzată de prețul crescut al energiei, de cheltuielile mari de întreținere a echipamentelor și de logistică, precum și de competitivitatea limitată pe piața locală.
Programul de susținere va contribui la reducerea costurilor de producție, ceea ce va permite companiilor selectate să investească economiile în extinderea afacerilor, dar și va duce la sporirea securității energetice a populației, prin facilitarea accesului la energie accesibilă.
Compania Lanacomlux din satul Grigorievca, raionul Căușeni, urmează să-și modernizeze linia de producere a brichetelor. Întreprinderea produce anual, în medie, o mie de tone de biocombustibili solizi din coji de floarea soarelui, procurate de la producătorii din regiune. Această afacere este una de familie, mică, iar înlocuirea echipamentul deja uzat, folosit timp de 13 ani de când activează compania, reprezenta un efort practic imposibil de realizat cu forțele proprii.
„Cu acest utilaj de brichetare, care este mult mai performant, noi practic ne dublăm capacitatea de producție la oră, adică vom face în trei ore ceea ce acum ne ia 6-7 ore. Asta înseamnă și un consum mai eficient al energiei electrice, care se va reflecta și în prețul mai bun și mai accesibil al materiei finale. Noi suntem foarte recunoscători pentru acest sprijin, care ne este oferit la momentul potrivit. Impactul acestei investiții va fi pozitiv pentru menținerea pe piață și dezvoltarea afacerii noastre, dar noi suntem beneficiari indirecți, pentru că are de câștigat nu doar compania, dar și consumatorii casnici din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă și Anenii Noi, care procură biomasă de la noi. De fapt, prin susținerea companiei noastre, proiectul oferă căldură mai accesibilă locuitorilor din aceste raioane, pentru că vom putea oferi brichetele la un preț mai mic”, susține Svetlana Nitoreanu, administratoarea companiei Lanacomlux.
Nouă din cele zece afaceri susținute vor beneficia de echipamente în valoare de până la 42.000 de dolari americani și anume de tocătoare mobile (cu sau fără motor), sisteme fotovoltaice, modernizarea/repararea liniilor de producție a peleților și/sau brichetelor. O companie urmează să achiziționeze și să instaleze o centrală termică cu biomasă solidă în valoare de până la 75.000 de dolari, cu condiția vânzării ulterioare a agentului termic către o instituție publică. Fiecare beneficiar contribuie financiar cu minim 10% din costul total al proiectului său. Toți 10 vor primi instruirea și ghidarea necesară pentru a transforma aceste proiecte în modele de succes și sustenabilitate.
Compania Ecobioenergy Grup din satul Ișnovăț, raionul Criuleni, activează la nivel național - atât achiziționarea materiei prime, cât și clienții lor sunt din toate regiunile țării. Este una din puținele afaceri din acest domeniu care se confruntă cu excesul de materie primă și nu reușește să facă față cererii tot mai mari. Ecobioenergy Grup produce și vinde în jur de 4-5 mii de tone de biomasă anual, atât brichete procurate de gospodăriile casnice, cât și peleți, folosiți de instituții publice și agenți economici care au centrale automatizate speciale. Compania din Ișnovăț, spre deosebire de altele de acest tip, produce peleți nu doar din coji de floarea soarelui, dar și din tot ce înseamnă lemn - deșeuri de la ateliere, resturi vegetale.
„Datorită acestui ajutor suplinim linia de producere cu două granulatoare și astfel ne mărim capacitatea de producere. De când activăm, din 2012, am încercat să fim inventivi pentru a depăși crizele și a face față cererii și punem accent pe sursa de materia primă. Colectăm deșeurile de lemn de la ateliere mici, paralel am observat că este potențial din procesarea resturilor vegetale, cum sunt crengile rămase de la curățarea și igienizarea copacilor și a livezilor. Noi avem exces de materie primă spre deosebire de ceilalți. Încontinuu am investit în tehnologii, echipamente, care costă destul de mult. Nu toți au avut curajul să facă astfel de investiții, dar ele sunt necesare și se merită. De obicei ne descurcăm cu forțele proprii, mai luăm credite bancare, dar ne bucurăm că putem beneficia și de astfel de proiecte nerambursabile”, spune Rodion Cimbriciuc, administratorul companiei Ecobioenergy Grup.
Proiectul „Răspunsul multidimensional la provocările emergente de securitate umană” are obiectivul general să protejeze securitatea umană și să sporească capacitatea Republicii Moldova de a gestiona problemele complexe și interconectate de dezvoltare, amplificate de criza multidimensională.
Asigurarea unei aprovizionări sigure și accesibile cu energie îmbunătățește condițiile de trai și procesele de producție, ambele fiind vitale pentru dezvoltarea durabilă, reducerea sărăciei și adaptarea la schimbările climatice. Pentru a facilita accesul la surse de energie neîntrerupte și la prețuri accesibile, este esențial ca Republica Moldova să încurajeze oamenii și afacerile să utilizeze tehnologii de eficiență energetică și surse regenerabile de energie.
PNUD, cu asistența financiară a partenerilor săi, promovează de mulți ani folosirea combustibililor solizi. Astfel, au fost instalate centrale pe biomasă în instituțiile publice, cum ar fi instituțiile de învățământ sau medicale, periodic sunt instruiți operatorii acestor centrale, gospodăriile vulnerabil energetic sunt ajutate să-și procure cazane pe biomasă, iar producătorii de biomasă sunt ajutați să-și dezvolte și eficientizeze afacerile.