O cantină din Ungheni se modernizează cu suportul UE și PNUD Moldova
2 April 2024
Arcadie Babin deține o afacere în domeniul alimentației publice în municipiul Ungheni. Cantina are un mediu divers, cu bucate atât tradiționale, cât și din alte culturi.
În 2022, cantina administrată de Arcadie Babin a beneficiat de asistență în valoare de 24.000 euro.
Investiția a fost direcționată spre achiziționarea de utilaj modern pentru reutilarea cantinei. Astfel, au fost procurate role și plite electrice de ultimă generație, care oferă mai mult confort și permit să fie pregătite mai multe bucate în același timp.
„Afacerea a sporit foarte mult, datorită proiectului. Avem un flux mai mare de oameni și companii pe care îi deservim”, povestește Arcadie Babin.
Datorită acestei investiții, Arcadie Babin a mai angajat trei persoane, iar acum la cantină activează 12 persoane. Suportul primit din partea programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie” a contribuit la consolidarea afacerii, iar pe viitor Arcadie Babin planifică să-și extindă afacerea și în alte sectoare a orașului.
Arcadie Babin este unul dintre cei 75 de antreprenori din regiunile Cahul și Ungheni care a beneficiat de asistență din partea programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF.