Timp de zeci de ani, izolarea persoanelor cu dizabilități, lipsite de drepturile lor sociale, a fost considerată o practică normală în Republica Moldova, fostă parte a Uniunii Sovietice. Acum circa 20-30 de ani, persoanele cu dizabilități „erau invizibile” în spațiul public, unora chiar le era rușine să spună public că un membru al familiei are o dizabilitate.

Deja de mai mulți ani de când persoanele cu dizabilități își revendică drepturile, am înțeles că participarea la alegeri și implicarea politică este o modalitate de promovare a drepturilor lor. În Moldova, sunt peste 180 de mii de persoane cu dizabilități sau 5,1% din populație (conform ultimelor date oficiale din 2017), dintre care 170 de mii sunt alegători. În general, Moldova organizează alegeri cam la fiecare 2 ani: parlamentare, locale generale și prezidențiale. Uneori chiar mai des, dacă luăm în considerare și alegerile anticipate.

Așa că, din 2012, în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală, susținem eforturile de a crea condiții pentru ca persoanele cu dizabilități să voteze în spații accesibile. În 2016, am reușit să dotăm toate secțiile de votare cu plicuri șablon pentru buletinele de vot care să permită votul secret și accesibil al persoanelor cu deficiențe de vedere. Pentru că până atunci, aceste persoane puteau vota doar dacă erau asistate de cineva care le citea buletinul de vot și le ajuta să pună ștampila.

De asemenea, în secțiile de votare unde votează mai multe persoane cu deficiențe de auz a fost asigurată traducerea mimico-gestuală. Din 2014, toate ședințele CEC din ziua alegerilor, iar din 2016, și videograficele despre educația civică și informarea alegătorilor includ și traducerea în limbajul semnelor.

În 2018, an preelectoral în Moldova, PNUD a susținut o campanie civică de informare a sute de persoane cu dizabilități auditive, intelectuale și psiho-sociale despre drepturile lor electorale. Pentru ca informația să fie mai accesibilă și mai atractivă, am elaborat ghiduri personalizate: versiuni audio și Braille, accesibile pentru persoanele cu dizabilități de vedere, precum și un ghid ușor de citit, ușor de înțeles pentru persoanele cu dizabilități psiho-sociale și intelectuale, o premieră absolută pentru Republica Moldova, disponibile în română, rusă și engleză.

Cu toate acestea, o provocare rămâne în continuare, cea a spațiilor publice accesibile, deoarece majoritatea clădirilor publice care găzduiesc secții de votare sunt inaccesibile: nu există rampe de acces, toaletă adaptată, ușile sunt înguste, iar coridoarele întunecoase. În aceste condiții, cel mai des, persoanele cu dizabilități solicită urna mobilă și votează acasă. Deși această opțiune este recomandată pentru persoanele cu anumite condiții fizice grave, cu siguranță nu este potrivită pentru toate cazurile. Unii dintre alegători spun că se simt limitați în drepturi și chiar le este rușine să voteze acasă, ba mai sunt și cazuri în care raportează încercări de a influența alegerea lor.

„După accidentul pe care l-am avut, timp de un an și jumătate mi-a fost rușine să ies în public. Când mergeam la spital, așteptam mereu toată lumea să plece astfel încât să ies din mașină și să intru în spital sau în oricare altă instituție la care eram. Pur și simplu, îmi era rușine. În perioada mea de recuperare, au fost organizate două scrutine.

Și atunci am votat acasă și nu m-am simțit deloc bine în acea situație. Așa că de atunci m-am deplasat de fiecare dată la secția de votare și m-am simțit împlinit și egal în drepturi cu orice altă persoană", ne-a spus Vasile Savca, din raionul Căușeni.

Vasile a fost unul dintre cei 16 monitori ai accesibilității cu care am făcut echipă anul trecut pentru a evalua accesibilitatea spațiilor publice. În total, au fost 36 de voluntari care au completat un chestionar al accesibilității, vizitând 612 secții de votare din cele 1969 deschise la parlamentarele din februarie anul trecut.

PNUD Moldova a apelat de mai multe ori la exercițiul user safari, atunci când persoanele cu dizabilități testează gradul de accesibilitate al unei instituții, întrucât nu este nimeni mai bun pentru a observa punctele slabe atunci când vine vorba de accesibilitate. Exact așa am reușit să îmbunătățim accesibilitatea Casei ONU din Moldova, dar și adaptarea unei sectorul de poliție comunitară model din Chișinău.

Și chiar dacă bănuiam că rezultatele unui audit al accesibilității vor fi sumbre, totuși a fost un șoc să constatăm că doar 1% din clădirile evaluate sunt pe deplin accesibile.

Înainte de această evaluare, Comisia Electorală Centrală nu deținea nici un fel de date despre accesibilitatea secțiilor de votare în toată țara. Iar dacă analizăm și vedem că 60% din clădirile publice care găzduiesc alegeri sunt instituții de învățământ, concluziile sunt și mai izbitoare.

Moldova are toate actele în regulă la capitolul asigurării accesibilității, inclusiv angajamente internaționale. Țara a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități în iulie 2010. Convenția stabilește obligația statului-parte de a asigura accesibilitatea persoanelor cu dizabilități. Astfel, legea nr. 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități conține dispoziții privind accesibilitatea. Iar ghidul de reglementare în materie de construcții din 1 iunie 2014 prevede cerințe clare pentru a asigura accesibilitatea în spațiul public.

În aceste condiții, de ce Moldova încă luptă cu inaccesibilitatea clădirilor publice? Experții în drepturile omului constată că populația nu conștientizează cât de gravă este problema accesibilității, crezând că aceasta nu îi privește sau nu îi afectează direct. Primarii și autoritățile locale deseori nu acordă prioritate accesibilității și aceasta rămâne la coada listei. O altă îngrijorare este că arhitecții și inginerii nu stăpânesc încă toate criteriile pentru a asigura accesibilitatea locațiilor. De asemenea, este nevoie de mult mai multă presiune socială pentru ca autoritățile centrale să asigure măsuri de accesibilitate și punerea în funcțiune a legii.

Un mit pe care încercăm să-l deconspirăm este faptul că accesibilitatea ar necesita mulți bani din bugetele locale. În discuțiile cu autoritățile locale, experții accesibilității oferă drept exemplu o bandă adezivă galbenă simplă, care costă între 50 și 100 de lei maximum, dar care aplicată acolo unde e nevoie de ea, ajută enorm de mult persoanele cu deficiențe de vedere, inclusiv vârstnicii, să se deplaseze în siguranță. Însă, aceasta lipsește în majoritatea clădirilor publice. Un exemplu pozitiv în acest sens puteți vedea la Liceul „Meșterul Manole” din Căușeni, care astăzi reprezintă o instituție sută la sută accesibilă.

În concluzie:

• Accesibilitatea spațiilor publice nu este doar despre persoanele cu dizabilități. În realitate, sunt afectate mai multe persoane, și anume: persoanele în etate, copiii, părinții cu bebeluși care se află în cărucioare, femeile însărcinate, bicicliștii și persoanele cu dizabilități temporare;
• Accesibilitatea poate fi îmbunătățită cu cheltuieli minime.

Recomandările noastre sunt:

• Respectarea strictă a condițiilor de accesibilitate și impunere conditio sine qua non pentru darea în exploatare a imobilelor noi;
• Includerea modulelor despre accesibilitate și design universal în programele educaționale ale specialităților din domeniu;
• Crearea unui „sistem de alerte” în domeniul accesibilității, la care cetățenii ar putea semnala neregulile, iar autoritățile ar putea interveni în timp util pentru remediere;
• Instruirea funcționarilor electorali și a reprezentanților administrațiilor publice locale în domeniul accesibilității;
• Utilizarea resurselor de crowdsourcing și crowdfunding pentru proiectele de accesibilitate.

PNUD va continua să coopereze cu autoritatea electorală și administrația locală pentru a îmbunătăți accesibilitatea clădirilor publice. De asemenea, vom susține un proces de bugetare sensibil la nevoile persoanelor cu dizabilități.