Mișcările femeilor domină conversația globală de astăzi. De la #MeToo și #TimesUp care au scos în vizor hărțuirea sexuală și abuzul, la #NiUnaMenos, mişcarea „cu nici una mai puţin” ce dezaprobă feminicidul, vocile femeilor care solicită egalitatea au traversat întregul glob şi un sentiment palpabil de schimbare este în aer.
Aceste mișcări și marşuri oferă Zilei Internaționale a Femeilor din acest an o semnificație specială. Astăzi, sărbătorim activiștii care lucrează neobosit pentru a „spune adevărul despre patriarhie" și ne îndeamnă pe toți să obţinem drepturi egale pentru femei.
Acum e timpul să punem capăt hărțuirii și abuzului sexual. Prevenirea acestui comportament este imperativul nostru moral colectiv și trebuie eradicat oriunde s-ar găsi. Trebuie să lucrăm împreună pentru a schimba această stare de lucruri și pentru a crea spații sigure pentru denunțuri.
Acum e timpul să punem capăt violenței împotriva femeilor. 49 de țări nu dispun de legi care să protejeze femeile împotriva violenței domestice, iar în 37 de țări, infractorii sunt scutiți de urmărire penală dacă sunt căsătoriți sau ulterior se căsătoresc cu victima.
Acum e timpul să promovăm participarea femeilor în politică. Femeile reprezintă doar 23,5% din parlamentarii, la nivel mondial. Lumea are nevoie ca femeile să aibă o voce egală în luarea deciziilor.
Acum e timpul să eliminăm diferența de salarizare între femei și bărbați. Diferența salarială la nivel mondial este de 23% și la viteza schimbărilor care au loc va fi nevoie de 100 de ani să fie eliminată. Trebuie să evaluăm munca femeilor și să reducem povara lor disproporționată de îngrijire neremunerată și de muncă casnică. Această muncă privează femeile de timp pentru a câștiga bani și de a se angaja în viața publică, precum şi comunitățile și națiunile de contribuțiile depline ale femeilor.
Acum e timpul să asigurăm femeilor din mediul rural cu oportunităţi egale. 43% dintre lucrătorii agricoli globali sunt femei, iar femeile din mediul rural fac parte din majoritatea acestor lucrători. Ele au nevoie de acces egal la resurse, informații și luare a deciziilor. În pofida rolului lor vital în asigurarea produselor alimentare și, în mod critic, în adaptarea și consolidarea rezilienţei la schimbările climatice, femeile din mediul rural o duc mai rău decât bărbații din mediul rural sau femeile urbane aproape în fiecare aspect de dezvoltare.
Acum e timpul să sărbătorim activiștii care muncesc petnru egalitatea de gen și drepturile femeilor.
În această Zi Internațională a Femeilor, să ne unim și să le onorăm munca în cel mai bun mod posibil: prin dublarea eforturilor noastre de a construi o lume fără discriminare și excluziune și să oferim posibilitatea tuturor femeilor și bărbaților să trăiască vieţi demne şi oportune.
Ei au creat un impuls pentru schimbare care se bazează pe promisiunile Agendei 2030 și ale Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
Aceste 17 obiective - care variază de la eliminarea sărăciei, la stimularea creșterii echitabile și la obținerea de către toţi a unei educații de calitate - sunt puternic interconectate, iar egalitatea de gen este esențială pentru realizarea lor. Aceasta înseamnă că noi toți avem un rol de jucat în sprijinirea abilitării femeilor, acasă, în comunitățile noastre și la locul de muncă.
Împreună, prin realizarea egalității de gen și a Agendei 2030, putem asigura că nicio femeie nu este lăsată în urmă.