Viitorii jurnaliști de mediu își vor dezvolta abilitățile profesionale în cadrul Academiei Eco Media, cu suportul Suediei și al PNUD
25 September 2024
Circa 100 de studenți de la șase universități, inclusiv din UTA Găgăuzia și malul stâng al Nistrului, vor învăța să scrie materiale de presă despre problemele locale de mediu în cadrul Academiei Eco Media. Programul de instruiri se va desfășura până la finele anului curent cu sprijinul Suediei și al PNUD Moldova, în parteneriat cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Moldova.
La Academia Eco Media au fost invitați să participe studenții de la facultățile de jurnalism și științe ale comunicării, litere, sociologie, specialitățile legate de mediu de la universitățile din Republica Moldova, care sunt interesați să-și dezvolte abilitățile de documentare și scriere a materialelor media și new media în domeniul protecției mediului și apelor. Programul de instruiri se va desfășura la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Cahul, Universitatea de Stat din Comrat, Universitatea „Taras Șevcenko” din Tiraspol.
Prezentă la lansarea Academiei Eco Media, Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, a menționat: „Jurnalismul de mediu este crucial pentru promovarea dezvoltării durabile și protejarea planetei noastre, fapt demonstrat și prin lansarea platformei Academia Eco Media. Suedia sprijină eforturile Republicii Moldova de integrare europeană și de construire a unui viitor mai bun, promovând libertatea presei și conștientizarea problemelor de mediu.”
„După cum se știe, mass-media joacă un rol esențial în sensibilizarea publicului cu privire la problemele de mediu. Un public informat generează dezbateri mai aprinse, iar atunci când preocupările legate de mediu, cum ar fi protecția și calitatea apei sunt aduse în prim-plan, acestea determină autoritățile, sectorul privat și comunitățile locale să ia măsuri mai eficiente. Iată de ce dezvoltarea jurnalismului de mediu, care are în vizor protecția mediului și gestionarea apei, este o prioritate pentru noi”, a spus Seher Ariner, Reprezentanta rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova.
Programul va avea o componentă teoretică și una practică. Prima componentă va include o sesiune de instruiri de trei zile, care va fi susținută de experți naționali din domeniul mediului și mass-media. Astfel, beneficiarii programului vor obține cunoștințe de bază în domeniul protecției mediului și al apelor, precum și competențele necesare pentru a investiga cazurile locale de poluare a mediului, a înțelege impactul schimbărilor climatice și al poluării asupra resurselor acvatice etc. Instruirile vor ajuta viitorii jurnaliști să abordeze problemele de mediu și să sensibilizeze societatea cu privire la rolul care îi revine în protecția mediului și al apelor.
„Jurnalismul de mediu este important pentru viitorii jurnaliști, deoarece abordează problemele legate de schimbările climatice și calitatea apelor, despre care nu se prea vorbește în presă, astfel contribuind la formarea unei societăți mai informate și mai implicate în protejarea mediului. Și nu în ultimul rând, cursul dezvoltă abilități de investigare și analiză critică, care sunt importante în munca unui jurnalist”, consideră Sergiu Guțu, student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.
Componenta practică va include o mini-expediție de-a lungul râului Nistru, documentarea și scrierea materialelor de presă despre problemele regionale de mediu și publicarea acestora în media locale, iar la final participanții își vor putea înainta materialele la un concurs de publicații. Tinerii vor avea, de asemenea, posibilitatea de a lucra în redacțiile locale și a învăța meserie de la profesioniști.
Academia Eco Media este desfășurată în cadrul proiectului PNUD-Suedia „Sprijinirea autorităților din Republica Moldova în managementul durabil al râului Nistru”.